alexandra
Corpul nostru ne vorbește în fiecare zi. Avem nevoie doar să ne menținem „urechile” deschise pentru a-l auzi. Primul an al pandemiei a fost diferit pentru fiecare dintre noi, pe de o parte din cauza virusului care ne-a schimbat viețile, iar pe de altă parte din cauza felului în care fiecare dintre noi a primit tot ceea ce a adus cu el acest virus. Și a adus schimbări pe aproape toate planurile: social, profesional, familial, educațional…și cred că fiecare dintre voi poate completa cu ceva la care eu nu m-am gândit.
Ce a fost la început și ce a trăit fiecare dintre noi a fost probabil izolare și frică, frica de necunoscut, frica de faptul că nu ști ce va face corpul tăuatunci când se va întâlni cu virusul sau frica de a nu ști ce să faci și cum să faci pentru a-ți proteja copiii și părinții. Poate că era o frică sau poate că erau mai multe, iar pentru unii dintre noi poate că era chiar un fel de blocaj, un fel de gol de neînțeles.
Și atunci când “cea mai mare parte a energiei din corpul nostru rămâne blocată, fixată în jurul unei situaţii, devin vulnerabil, sensibil tuturor agresiunilor exterioare, îmi pierd imunitatea care îmi permite să înfrunt viaţa, nu-mi mai folosesc din plin resursele energetice.”
Iar eu simțeam exact ce spunea mai sus Jacques Salomé, un fel de energie blocată în interiorul meu, care se simțea apăsătoare și care nu îmi dădea voie să respir cu adevărat. Și uneori la fiecare respirație încercam să îmi dau seama ce se întâmplă de fapt în corpul meu. Simțeam o apăsare în zona pieptului, ca și cum acolo ar fi fost o mare greutate care îmi bloca respirația. Și cu ajutorul Metodei ESPERE® am reușit să clarific ce se întâmpla în corpul meu. Ceea ce simțeam era frică, o frică îmbrăcată în multe haine de protecție, care să o țină acolo, blocată în interiorul meu. Iar atunci când mobilizez multă energie pentru a alimenta o frică corpul meu slăbește, devine mai sensibil și îmi pot pierde imunitatea. Atunci, corpul meu nu se mai poate apăra, este ca o poartă deschisă pentru ca boala să poată intra.
Ce se poate ascunde în spatele unei frici?
Ceea ce simțeam era chiar frica de moarte. Iar în contextul pandemiei îmi imaginez că pentru mulți dintre noi s-a activat această frica primordială, fie că era vorba despre frica de moartea proprie sau despre moartea cuiva drag, precum și teama de necunoscut. Eu am experimentat chiar în primele saptămâni de la apariția acestui virus și în România, această frică pe care o simțeam în corp. Era ca un nod în gât și ca o apăsare în zona pieptului, ce nu mă lăsa să respir și care creștea cu fiecare statistică a numărului de îmbolnăviri pe care o vedeam. Iar toată energia mea era blocată și concentrată să alimenteze această frică. Și pentru că nu aveam suficientă energie, relațiile mele cu ceilalți aveau și ele de suferit.
Așa că mă întreb câți dintre noi au experimentat acest tip de frică și câți dintre noi s-au oprit măcar pentru o clipă să încerce să îi înțeleagă sensul. Pentru că de cele mai multe ori când simțim frică, fie încercăm să îi negăm existența, fie încercăm să fugim de ea. Dar cum ar fi dacă o dată am face diferit?
Iar eu am ales ca de data asta să îi dau voie să existe și să accept că a intrat în viața mea. Și pentru că frica locuiește în imaginația mea, pot face un pas mai departe și să derulez povestea acestei frici, să îi fac loc, să fie și ea parte din ceea ce trăiesc. Iar pentru mine, gestul simbolic de a aduce în plan conștient frica, a vorbi despre ea, a o asculta și a înțelege care este dorința din spatele ei, a deblocat o parte din energiile care mă apăsau.
Iar eu am putut să respir din nou, fără să mai simt nodul în gât. Odată cu această eliberare am putut să mă concentrez mai mult pe dorința mea, dorința ca cei dragi mie să fie sănătoși. Pentru că în spatele oricărei frici imaginare este o dorință, sau mai multe. Nu am mai simțit nevoia să verific numărul nou de cazuri înregistrate sau orice altă informație legată de virus. Și în schimb am făcut tot ceea ce puteam pentru a mă proteja pe mine și a-mi proteja familia.
Dar făcând acest pas am reușit să găsesc doar o parte din mesajul pe care corpul meu vroia să mi-l transmită, pentru că problemele mele de respirație nu au dispărut. Metoda ESPERE® nu face magie și nu vindecă boli, dar te poate sprijini să înțelegi semnificația unei afecțiuni care a intrat in viața ta.
Ce mesaj îmi transmite corpul meu?
E important să știm că pe lângă o cauză fizică pe care o are fiecare afecțiune, ea are și un sens, un mesaj pe care corpul nostru încearcă să ni-l transmită prin intermediul acelei boli, dureri sau disconfort. Și cu cât încercam mai mult să înțeleg acest mesaj, „urechile” mele rămâneau surde… Până într-o zi, când răspunsul a venit fără să îl mai caut.
În ziua în care mi-am amintit cum îmi țineam respirația în timp ce băiețelul meu plângea în spatele unei uși închise, iar eu așteptam să se oprească. Am dus atunci o puternică luptă între ceea ce simțeam și ceea ce îmi imaginam că trebuie să fac. Și în dialogul meu interior mi-am spus multe mesaje de genul: „Trebuie sa fiu puternică!”, „Nu am voie să plâng!” , „Nu trebuie să simt ceea ce simt!” . Mesaje din registrul SAPPE, cu ordine și injoncțiuni care mi-au blocat trăirea și căile respiratorii. Iar după ce am avut această conștientizare și am putut să îmi ofer o încheiere în plan simbolic, mi-am dat voie să simt, să fiu vulnerabilă și să respir din nou…
Dacă ar fi să luați acum o pauză și să fiți atente la ce se întâmplă în corpul vostru, ce simțiți? E oare oboseală pentru că ați vrut din nou să le faceți pe toate? Sau poate e o frică mai veche că nu veți fi acea mamă pe care v-o imaginați? Ce alte lucruri mai simțiți? Vă invit să îmi scrieți despre ele și poate că împreună le putem da un alt sens.
