Ecologia relațională – Sistemul SAPPE

Metoda ESPERE® este o pedagogie a comunicării. Noutatea pe care o aduce ea, este aceea că ne oferă ghidajele necesare pentru a comunica luând în considerare relațiile dintre noi și având grijă de ele. Metoda ESPERE® ne arată cum putem face o ecologie a relațiilor, pentru a ne simți mai plini de energie și de viață (ESPERE® =Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială).  

Dar pentru a face ecologia relațiilor, avem nevoie să conștientizăm faptul că relațiile noastre sunt supuse zilnic poluării. Cum asa? Fiecare dintre noi știe despre poluarea aerului, a solului și a apei. Și cu siguranță fiecare dintre noi știe câteva metode prin care să diminueze efectul negativ pe care îl poate avea asupra mediului: reciclarea deșeurilor, reducerea cantității de ambalaje de plastic folosite sau utilizarea unor mijloace de transport care au un factor de poluare mic în comparație cu automobilele clasice.

Dar oare câți dintre noi știu cum să reducă impactul negativ pe care îl au asupra relațiilor?

În primul rând, să vedem ce înseamnă această poluare a relațiilor. Pentru că relația este ca un organism viu, poate fi afectată de tot ceea ce circulă pe ea: mesaje toxice (etichete negative, acuzații, comparații, amenințări), comportamente negative, violențe fizice, psihice sau verbale.

Jacques Salomé a grupat acești factori care poluează relațiile într-un sistem pe care l-a denumit SAPPE, sau sistem antirelațional. SAPPE este un acronim pentru:

Surd – Am învățat să vorbim fără să îi ascultăm cu adevărat pe cei din fața noastră, devenind astfel surzi față de ceilalți.

Aveugle(Orb)- Orbi față de noi înșine, pentru că deseori nu vedem realitatea din interiorul nostru, dar și orbi față de ceilalți atunci când nu vedem altceva decât adevărul propriu.

Pervers –deoarece este un sistem care favorizează dezvoltarea relațiilor bazate pe supunere, conflicte sau violență.

Pernicios(Nociv)- Folosind acest sistem facem mult rău relațiilor noastre, le poluăm, deoarece împiedicăm majoritatea tentativelor de comunicare

Energofag(Consumator de energie) – deoarece consumă multă energie și ne face mai vulnerabili.

Fiecare dintre noi a preluat acest sistem de a comunica de la părinții lui, așa cum a învățat și limbajul. Iar ei la rândul lor l-au învățat în același fel de la părinții lor. Acum este rândul nostru. Si mă întreb dacă am putea oare să nu transmitem acest sistem mai departe? Metoda ESPERE® este alternativa pe care Jacques Salomé o propune pentru a înlocui sistemul SAPPE, în așa fel încât să ne putem recăpăta energia, cheful de viață, încrederea în sine și chiar imunitatea.

Când am început formarea în Metoda ESPERE® foloseam destul de mult SAPPE, în primul rând în relația cu fiul meu: „TREBUIE să dormi!”(injoncțiune), „Hai, culcă-te!”(ordin),
„Dacă nu dormi, nu te uiți la desene”(șantaj) sau „Culcă-te odată că nu te mai uiți la desene o lună!”(amenințare)
Îl foloseam cu succes și în relația cu prietena mea cea mai bună:”Mă enervezi când întârzii!”(culpabilizare), „Tu întârzii mereu!”(devalorizare folosind o generalizare). Și să nu uit de mesajele SAPPE pe care mi le adresam mie: „Trebuie să fiu o mamă perfectă”(injoncțiune), „Nu sunt suficient de bună” sau „N-o să mă descurc”(devalorizări).
Cum funcționează SAPPE? Menține raportul de forță fix între persoana dominantă și cel care i se supune sau care se opune, prin intermediul injoncțiunilor, ordinelor, șantajului și amenințărilor. Prin folosirea culpabilizărilor îl fac pe celălalt responsabil de ceea ce trăiesc, el fiind de vină pentru suferința mea, pentru starea mea de spirit: ”Din cauza ta sunt nefericită”
Iar devalorizările exprimate prin etichete negative(„Nu ești bun de nimic”), comparațiile („Dacă el poate, tu de ce nu poți?”) sau minimizarea reușitelor(„Ce mare lucru ai făcut? Toată lumea a luat 10.”) contribuie în primul rând la scăderea stimei de sine, a încrederii în sine și nu în ultimul rând a energiei. Ca să fac un rezumat, sistemul SAPPE este caracterizat prin cinci tipuri de mesaje antirelaționale: injoncțiuni, devalorizări, culpabilizări, șantaj și amenințări, ordine.

Ce sunt injoncțiunile? Sunt mesaje care au în componență cuvântul “TREBUIE”. Prin intermediul lor le dăm celorlalți de îndeplinit diverse sarcini obligatorii sau ne putem da chiar nouă acest tip de sarcini. Practic atunci când folosesc o injoncțiune mă plasez la capătul celuilalt de relație și de acolo îi dictez ce să facă (“Trebuie să mănânci”, “Trebuie să duci gunoiul”) sau ce să simtă (“Trebuie să fii puternică”, “Nu trebuie să plângi”, “Trebuie să îți iubești fratele), luându-i astfel responsabilitatea pentru propriile acțiuni sau sentimente. În același mod îmi pot dicta și mie ce să fac sau să simt, fără să îmi dau răgazul să mă ascult și să fac o alegere conștientă: “Trebuie să fac toate treburile casnice”, “Trebuie să zâmbesc mereu”.

Devalorizările sunt judecăți de valoare la adresa celuilalt și pot fi de forma unor etichete negative (“Ești urâtă”, “Ești prost”), comparații (“Uite ce frumos mănâncă fratele tău, tu mănânci ca un porc”) sau devalorizarea reușitelor (“Oricine ar fi putut să facă asta”). Devalorizările sunt deseori însoțite de generalizări: “niciodată”, “întotdeauna”, “mereu”, “toți”, “oricine” : ”Niciodată nu ai grijă de copii”, “Mereu greșești”, “Toți pot să facă asta”, “Oricine ar fi reușit”. Bineînțeles că ne putem transmite și nouă înșine mesaje de devalorizare: “Sunt grasă”, “Sunt neîndemânatică” , ”Sunt o mamă rea”.

Prin intermediul culpabilizărilor îl acuz pe celălalt și îl fac pe el responsabil pentru ceea ce fac (“Din cauza ta întârzii) sau simt (“Tu mă faci să sufăr”). Practic îi cedez lui ambele capete ale relației, ca și cum eu aș fi doar o victimă incapabilă să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și sentimente.

Pentru că suntem obișnuiți să vorbim despre celălalt: “Tu ești de vină”, “Tu ai făcut asta”, “Tu mă enervezi”, “Tu trebuie să te schimbi”, “Tu mă faci să mă simt rău”, “Tu mă faci să țip”, “Tu, tu, tu…”, Jacques Salomé a găsit un nume pentru această relație: “relație claxon”. A numit-o așa, pentru că de fiecare dată când vorbesc, spun în continuu:”tu-tu-tu”. Și îmi imaginez că celălalt se simte copleșit și lipsit de energie, atunci când are atâta responsabilitate.

Dar în același mod mă pot face și pe mine responsabilă de ceea ce simte celălalt: “E vina mea că el este nefericit”, “Din cauza mea plânge”. Fără să îmi dau seama că în acest fel îl deposedez pe celălalt de sentimentele lui, de reacțiile lui. E ca și cum, de această dată eu țin ambele capete ale relației având întreaga responsabilitate pentru relația dintre noi. Pare destul de obositor, nu-i așa?

Șantajul este încercarea de a-l constrânge pe celălalt să facă ceea ce vreau eu. Iar de cele mai multe ori, pentru a fi suficient de convingător este însoțit fie de o recompensă (“Dacă strângi jucăriile primești ciocolată”), fie de o amenințare (“Dacă nu faci ce spun eu, îți confisc telefonul”).

Ordinele sunt porunci date de persoana care are mai multă putere ( părinte, profesor, superior ierarhic) și care trebuie executate obligatoriu. Astfel se păstrează un raport inegal de forțe între cel care ordonă și cel care se supune. Și este încurajată dependența celui dominat, care ajunge să își imagineze că nu se poate descurca singur și că are în permanență nevoie de cineva care să îi spună ce să facă și cum să.

Și acum după ce am descoperit o parte din sursele poluării relaționale, ce putem face ca să ne curățam relațiile? Cum gestionăm aceste mesaje care ne scad energia și încrederea în sine? Cum ne recăpătăm responsabilitatea pentru propriul capăt de relație și cum îi redăm și celuilalt capătul lui de relație? (va urma)