Sunt psiholog clinician cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, am finalizat masterul de Terapii Cognitiv Comportamentale din cadrul Universității București și continui această formare în cadrul Asociației de Terapii Cognitiv-Comportamentale și Programe de Reabilitare.

Am participat la formare și supervizare în Metoda ESPERE® sub îndrumarea lui Cati Calin și sunt membră a Institutului International ESPERE®, pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă la un alt nivel relațiile dintre ei. În perioada de supervizare am lucrat cu peste 45 clienți și mai mult de 200 ore de consultații în individual. De asemenea am susținut ateliere de comunicare relațională pentru adulți și copii, cu peste 300 participanți.

În cadrul proiectului de disertație, am organizat două grupuri suport pentru părinții care au copii cu alergii alimentare. Folosind tehnici care aparțin terapiei cognitiv comportamentale am conceput un program care a contribuit la reducerea anxietății și stresului, precum și la îmbunătățirea calității vieții, pentru cei 21 de participanți.

Ca membru activ al AREA(Asociația Română de Educație în Alergii ), dar și ca mama a doi copii cu alergii alimentare severe am creat o serie de video-uri scurte în care am prezentat câteva elemente ale Metodei ESPERE® și felul în care acestea pot contribui la schimbarea perspectivei pe care o are părintele copilului cu alergii asupra diagnosticului acestuia.

În perioada 2021-2022 ani am coloborat cu Asociatia Romana pentru Intoleranta la Gluten – ARIG punând bazele unui grup de suport pentru persoanele diagnosticate cu boala celiacă și am participat la 2 conferințe în cadrul evenimentelor: Nutri & Gluten Free Fest din București și Cluj Napoca.

Ofer sprijin emoțional și însoțesc oamenii în procesul lor de creștere și echilibru interior, respectând ritmul fiecăruia. Susțin părinții care au copii cu alergii alimentare, folosind instrumentele Metodei ESPERE® și tehnici din Terapia Cognitiv-Comportamentală, pentru a-i ajuta să facă față stresului, fricii și dificultăților din viața de zi cu zi.

De asemenea, lucrez cu persoane care se confruntă cu anxietate, blocaje emoționale sau dificultăți relaționale, sprijinindu-le să-și regăsească încrederea, claritatea și echilibrul interior. În plus, lucrez și cu adolescenți care trec prin perioade de nesiguranță, anxietate sau dificultăți de adaptare școlară și socială.

Scopul meu este să ofer un spațiu de încredere, în care fiecare persoană să poată fi ascultată, înțeleasă și sprijinită să-și regăsească propriile resurse.