Ecologia relațională – Metoda ESPERE®

Putem alege să ne deschidem ochii și urechile pentru a ne asculta în primul rând pe noi înșine, pentru ca ulterior să îi putem oferi celui din fața noastră o ascultare deschisă fără judecăți.

Dar cum ne putem recăpăta energia? Un prim pas este să folosim prima regulă de igienă și ecologie relațională a Metodei ESPERE®: “Vorbesc despre mine”

Și cum pot face asta? Păi în loc să îl acuz pe celălalt pentru modul în care mă simt, un prim pas ar fi să pun în comun cu el ceea ce simt. Pentru Jacques Salomé “a comunica” înseamnă “a pune în comun” în relație cu celălalt, vorbind despre mine. De exemplu, în loc să spun: “Tu mă enervezi”, pot spune: “Simt că mă enervez când aud asta” sau în loc de: “Tu ești de vină”, pot vorbi despre comportamentul care mă deranjează. Și îmi reamintesc o altă regulă de igienă relațională importantă: „Nu confund persoana cu comportamentul ei”.

Sau atunci când nu îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, pot spune: “Simt furie și nu pot continua discuția”. Pot astfel să iau o pauză și să ascult ce se întâmplă în interiorul meu. Am primit un mesaj negativ? Sau am văzut un comportament care m-a deranjat? Sau mă deranjează tonul ridicat? Sau ceva din trecutul meu a fost reactivat în cadrul acestei discuții? Și după ce reușesc să mă ascult, pot vorbi cu celălalt despre ce am trăit. Pentru că “mânia este o risipă de energie”, în opinia lui Jacques Salomé. Și pot folosi această energie în mod constructiv, pentru a stimula un comportament relațional și a-l descuraja pe cel reacțional.

“Sunt în reacțional când îi răspund celuilalt, nu în funcție de ce este el, de ceea ce mi-a spus, ci de ceea ce a atins în mine. Revin în relațional când sunt capabil să exprim ceea ce a fost rănit, trezit în mine, când nu îl implic pe celălalt, ci mă implic eu în fața lui.” – Jacques Salomé, Mille et un chemins vers l’autre, 2002

Dar ce fac în continuare cu celelalte tipuri de mesaje? Ce pot face cu injoncțiunile și ordinele? Pot să le transform în mesaje de tip relațional: invitații, propuneri, cereri sau chiar sarcini obligatorii. Această ultimă categorie o pot folosi doar dacă sunt într-o poziție care îmi oferă autoritate (părinte, profesor, superior ierarhic). În Metoda ESPERE® autoritatea este diferită de putere. Dacă prin intermediul puterii îl constrâng pe celălalt să facă ceea ce vreau eu, folosind autoritatea îi ofer celuilalt libertatea de a fi autorul propriei lui vieți.

Dar revenind la injoncțiuni, vă propun să transformăm aceste mesaje în mesaje relaționale. De exemplu pot înlocui “Trebuie să mănânci” cu o invitație: “Masa este pregătită și te aștept să vii să mănânci” sau cu o propunere: “Îți propun să vii acum la masă, dacă îti este foame”. În același fel pot transforma mesajul “Trebuie să dormi” într-o cerere: “Acum este ora de odihnă și îți cer să stai în pat” . Dar este necesar să am în vedere faptul că celălalt are dreptul să răspundă cu “nu”, la propunerea, invitația sau cererea mea. Sunt momente în care cererile adresate celuilalt se transformă în sarcini pe care este nevoie să le îndeplinească. Mă refer aici la limitele de care are nevoie un copil pentru a-și forma o personalitate structurată sau la sarcinile pe care angajatul le primește de la superiorul lui. Dar ceea ce propune Metoda ESPERE® este să păstrăm un echilibru atât în relația cu copilul nostru cât și în relațiile profesionale, astfel încât să nu transmitem doar ordine. Fiecare dintre noi are nevoie să poată să spună “nu” și să facă propriile lui alegeri.

În ceea ce privește rolul de părinți, datoria noastră este să ne ocupăm de nevoile copiilor noștri, până în momentul în care aceștia și le pot îndeplini singuri. Și pe lângă nevoia de hrană, de siguranță, de educație, copiii au nevoie să experimenteze o gamă cât mai largă de sentimente și stări de spirit, cum ar fi: iubirea, durerea, supărarea, tristețea și chiar furia. Pentru că doar așa pot învăța să le gestioneze. Au nevoie de spațiu pentru a recunoaște că aceste stări vin din interiorul lor. Iar eu, în rolul meu de mamă în loc să îi dictez ce să simtă: “Nu trebuie să te doară” îi pot spune ce văd: “Văd că te-ai lovit” sau ce simt văzându-l rănit: “M-am speriat când am văzut că ai căzut.”

În ceea ce privește mesajele de devalorizare, o parte din ele apar atunci când confund persoana cu felul în care se comportă. Și pentru a le evita este nevoie ca mai întâi să văd comportamentul care mă deranjează și apoi să vorbesc despre el, nu să îi pun persoanei din fața mea o etichetă. Așa că în loc să spun “Ești prost” pot spune că “Pe mine mă deranjează felul în care ai răspuns la această solicitare” sau în loc de “Ești gras” pot spune “Îmi fac griji pentru starea ta de sănătate”.

Iar pentru a renunța la șantaj și amenințări, am nevoie să ascult ceea ce trăiesc și să identific dacă este vorba despre o nevoie neîmplinită, o dorință, o frică sau poate o situație mai veche care a fost retrezită de un eveniment din prezent.

În cazul meu, marea provocare zilnică o reprezenta momentul somnului de prânz. Faptul că nu reușeam să obțin rezultatul dorit, adică să îl fac pe fiul meu să adoarmă, trezea în mine tot felul de stări, de la enervare la mânie, și ajungeam să folosesc întreaga paletă SAPPE din exemplele de mai sus. Până într-o zi, în care am reușit să identific faptul că am nevoie de o pauză, că am nevoie de odihnă și de puțin timp doar pentru mine. După ce am identificat această nevoie, am reușit să îi vorbesc fiului meu despre mine și despre ceea ce simt. Asta înseamnă că a dormit în fiecare zi la prânz? Nu, dar eu am putut să ies din cercul vicios al sistemului antirelațional și să formulez o cerere concretă pentru ora de odihnă a amândurora, fiind conștientă că nu îl pot forța să adoarmă, dar că îi pot cere să rămână în pat sau să se joace singur în camera lui. Iar asta a fost o mare ușurare pentru mine.

În cazul în care te întrebi dacă acum am ieșit complet din SAPPE, răspunsul este că sunt pe drumul cel bun. Încă mai am scăpări fix din ultima categorie despre care am vorbit, adică șantajul, dar lucrez la asta. Iar dacă nu realizez că l-am folosit, mă pot baza pe fiul meu, care mă atenționează de fiecare dată. Și îmi dă în același timp ocazia să înlocuiesc șantajul cu o propunere, o cerere sau cu o limită clară pentru care nu accept un răspuns negativ.

Metoda ESPERE® m-a ajutat să devin mai conștientă de efectul dăunător pe care îl au mesajele antirelaționale. Iar exercițiile de transformare a acestor mesaje au fost o provocare pentru mine. Pentru că nu mi s-a părut o misiune ușoară să transform un mesaj despre celălalt într-un mesaj despre mine, punând în comun, în relație ceea ce aud sau văd în mod concret (un ton ridicat, o figură încruntată) sau ce stări emoționale trăiesc.

Care este pentru voi bilanțul de mesaje din categoria SAPPE în relație cu voi înșivă? Dar în relațiile cu ceilalți?

Aștept să îmi scrieți dacă vreți să exersați transformarea mesajelor antirelaționale, înlocuirea lor sau chiar renunțarea la ele.